duminică, 8 ianuarie 2023

Importanța jocului de rol pentru copii

Jocurile de rol sunt absolut fascinante pentru mulți dintre copii. Ei pot petrece ore în șir intrând în tot felul de roluri, construind personaje văzute în realitate, în desene animate sau în cărți. Prin astfel de metode, părinții pot afla cu mare ușurință ce se întâmplă cu cei mici când nu sunt prin preajmă, ceea ce este un mare avantaj mai ales la copiii care nu pot încă să se exprime foarte bine.

Jocurile de rol încep să fie puse în practică de către copii în jurul vârstei de 2 ani și pe măsură ce cresc încep să fie tot mai interesante. Părinții pot să încurajeze astfel de activități prin achiziționarea unor jucării care permit însușirea unor roluri cu mai mare ușurință (bucătărie din lemn pentru copii, trusă medicală, atelier de scule, set pentru coafură, casă de marcat, coș de cumpărături etc.).

Jocurile de rol sunt mult mai interesante pentru copii atunci când și ceilalți membri ai familiei contribuie. De exemplu, copilul va fi interesat să îți servească ce gătește, să te consulte sau să îți repare diverse obiecte. Mai sunt și cazuri în care cei mici se joacă împreună cu jucăriile din pluș sau păpușile sau chiar cu personaje imaginare.

Astfel de jocuri sunt foarte potrivite pentru copii, deoarece le aduc acestora o mulțime de beneficii care îi vor ajuta să crească și să se dezvolte într-un mod cât mai armonios:

      contribuie la dezvoltarea creativității și a imaginației, ceea ce pe viitor va ajuta la a planifica, a rezolva diverse probleme, a înțelege persoanele din jur;

      ajută la o bună comunicare și la dezvoltarea vocabularului, lucru ce se va putea observa mai apoi în exprimarea mai simplă a punctului de vedere și în legarea cu ușurință a conversațiilor;

      îl ajută pe copil să fie mai sociabil, dar și să își exprime cu ușurință emoțiile, aspecte esențiale când vine vorba de relaționarea cu cei din jur, dar și de înțelegerea propriei persoane;

      contribuie la creșterea gradului de încredere în sine, ceea ce îl va ajuta pe copil să fie mai apoi o persoană asumată, optimistă, dornică, curajoasă.

Vei observa că cei mici vor face de la sine jocuri de rol, indiferent unde s-ar afla. Vei fi surprinsă să îți vezi copilul că inventează tot felul de activități cu o serie de obiecte banale aflate la îndemână, indiferent unde s-ar afla. Ce trebuie să faci în astfel de situații este să îți încurajezi copilul și să colaborezi cu el dacă îți cere acest lucru.

Dacă vrei să faci jocul de rol și mai interesant pentru copilul tău atunci când este acasă, poți cumpăra de la Câte-n Lună și-n Stele o mulțime de jucării care să ajute în acest sens.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu